Many software people are optimistic. They are trained to be optimistic in school, where every project can be completed in one semester (with a sufficient number of all-nighters) [citat din Manage It!].

Oh da, am simţit asta pe propria piele şi abia acum încep să mă trezesc la realitate. Cam târziu aş putea spune, deoarece am terminat facultatea în 2005.

Din 2003, de când am firma, am făcut toate greşelile posibile şi imposibile în ceea ce priveşte managementul proiectelor, fie ele software sau nu. Cu toate astea, cele mai multe proiecte s-au încheiat bine şi la timp. De ce? Pentru că nu erau de dimensiuni foarte mari şi au existat destule nopţi nedormite (vezi mai sus).

Greşeala cea mai mare pe care o poate face un tânăr antreprenor e să trateze superficial, sau, mai rău, să creadă că ştie să facă project managenent. Cea mai gravă consecinţă nu e întârzierea proiectelor ci faptul că nu poţi să te dezvolţi. Efectiv nu poţi să-ţi scalezi afacerea şi vei fi copleşit de probleme când încerci s-o faci.

Eu am făcut şi greşeala asta care, dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că m-a costat foarte mult. Uneori e destul de greu să conştientizezi lucrurile astea, chiar dacă par evidente.

Am scris aceste rânduri tocmai pentru a conştientiza şi mai tare acest fapt, pentru a-mi exprima propria frustrare faţă de modul în care mi-am gestionat proiectele până de curând şi pentru a-mi promite că mă voi schimba.

Nu în ultimul rând, am scris aceste rânduri pentru cei aflaţi la început cu propria afacere. Investiţi timp şi bani (cărţi) pentru a învăţa despre managementul proiectele software. În timp, recompensa va fi enormă!

Deşi e prima carte de project management pe care o citesc (deci nu am un termen de comparaţie) eu vă recomand Manage It!. Am cumpărat-o de pe Amazon şi mi-a fost livrată aprox. într-o lună de la data comenzii. Probabil următoarea achiziţie va fi Agile and Iterative Development: A Manager's Guide. Dacă aveţi alte recomandări, vă rog să lăsaţi un comentariu.

Ps: o să urmeze şi alte articole din categoria „Project Management”, articole în care o să-mi scriu părerea despre cele citite şi învăţate din cărţi, şi - cel mai important - din experienţă.

Ca „profesie de bază” sunt programator PHP şi de multe ori mă minunez cât de defectuos sunt scrise unele aplicaţii web, atât open-source cât şi cele cu sursă închisă. Nu stau acum să analizez un software anume şi nu vreau să arăt vinovaţii cu degetul, pentru că nici eu nu sunt sfânt în domeniul ăsta.

Pe lângă codul alambicat, destul de multe aplicaţii s-au dovedit a fi pline de găuri de securitate şi în continuare vreau să dau o soluţie banală pentru limitarea atacurilor de tip SQL injection. Atenţie, am spus doar limitarea, nu eliminarea totală a atacurilor.

Nu vreau să vă ţin teoria cu verificarea datelor introduse de utilizator, pentru că asta auziţi peste tot.

Majoritatea site-urilor au o parte publică, accesibilă tuturor, şi o parte de administrare. Ceea ce nu pot să înţeleg e de ce ambele părţi alte site-ului folosesc aceleaşi date de acces la baza de date? Atât pentru partea de administrare cât şi pentru partea publică, se foloseşte un singur user cu drepturi depline asupra tuturor tabelelor.

Caz concret, Wordpress (l-am ales ca exemplu doar pentru că îl folosesc în momentul în care scriu acest articol). Partea pe care o vedeţi voi, cititorii, ar trebui să se conecteze la baza de date folosind un user cu drepturi restrânse. Drept de citire pentru toate tabelele şi drept de scriere doar în tabela de comentarii.

Din punct de vedere tehnic, lucrul acesta nu e greu de realizat şi atunci vine întrebarea: chiar nu sunt evidente beneficiile separării drepturilor pentru accesul la db?

Nu ştiu cum s-a întâmplat, pur şi simplu l-am cumpărat. Decizie de moment. Ciudat, deoarece nu sunt genul de om care se ocupă de flori. Uit să ud florile şi dacă ar fi după mine... toate florile din casă ar muri în câteva luni. Aşadar, bonsaiul ăsta e o responsabilitate destul de mare.

L-am cumpărat sâmbăta trecută, 8 martie, când am nimerit la Magnolia Gargen Center - un loc superb în Apahida, Cluj. Ok... fără prea multă vorbă, iată nişte poze cu bonsaiul:

Ştie cineva din ce specie face parte? Nu sunt cele mai reuşite poze, dar dacă nu le făceam în seara asta, nu cred ca le mai făceam deloc iar blogul meu - şi aşa la început - ar fi rămas neglijat încă vreo câteva zile. Apropo de poze, vechiul meu aparat foto Samsung A400 are nevoie de un înlocuitor.

Revenind la bonsai, am început să mă documentez despre îngrijirea & modelarea lor şi pot să spun că începe să-mi placă ideea de a creşte unul. Din când în când o să mai pun aici poze cu el, putând astfel să îi văd evoluţia de-a lungul timpului.

Sau mai bine zis „Hello World!”

Cum altfel putea să-şi înceapă un programator blog-ul?